GENTLEMAN’S URBAN SURVIVAL GUIDE (1)
Cum să îți iei nevasta de la lucru cu costuri minime
Au românii vorba asta: cutare e un om “de doi lei”, adică zgârcit, caracter infect, neserios, mincinos și alte atribute istorice ale neamului mioritic și ale naționalităților din aceeași ogradă. Astăzi vă voi arăta cum poți să fii un trendy-houseman-husband, să îți iei nevasta de la lucru cu stil și cu cheltuieli minime.
Înarmat cu exact 2 lei ( adică 0.44 Euro, la cursul BNR din 2 octombrie 2013), plec de acasă. Cu mașina noastră low-cost, care consumă puțin. Să vină cu taxi e scump, să vină cu tramvaiul nu se face din partea unui gentleman. Locația de cules nevasta: City Business Centre. Amenda TimPark e mare, parcarea la Finanțe 3 lei/oră.
Mă bag în parcare la Kaufland. Apăs butonul, iese tichetul, se ridică bariera. 150 de minute de parcare pe gratis. În oglinda retrovizoare îmi verific lungimea părului din nas, stilez cu salivă sprâncenele zburlite, îmi aranjez gulerul la bluză să nu se mai vadă smocul ăla de păr de pe piept, de la baza gâtului. Chelia – impecabilă.
Cu aer distrat, de diplomat aflat în vizită trec pe lângă oamenii care stau la coadă la mititei. Iau mimica aia puțin scârbit-superioară: “Ia să vedem ce o mai fi și pe la magazinul ăsta pentru poporul de rând”. Într-un buzunar, telefonul de 600 de euro , în celălalt o bancnotă de un leu și două monede de 50 de bani pe care le-am extras de sub scaunul șoferului. Intru la Inmedio. Mă uit de sus (de la 1,60 metri ai mei) la ziare, reviste și cărți. Privire critică, gen cititorul cu MacBook care își bea ceaiul în Mall la Cărturești cu prietenii ‘telectuali.
Îi zâmbesc vânzătoarei, cu o sprânceană ridicată critic. “Un cappuccino, vă rog!” – cu accent italian de american, încercând să îl imit jalnic pe Brad Pitt în Inglorious Bastards. Evident că nu îmi iese. Femeia se uită circumspect.Doi lei. Scot bancnota de un leu și apoi, cu atitudine de om deranjat de mărunțiș îi dau monedele de 50 de bani și îi bag fraza aia repetitivă cu “Să mă scap de mărunții ăștia, că îmi zgârie telefonul în buzunar”. Ea zâmbește înțelegător, că aude fraza asta de cel puțin 10 ori pe zi.
Scot cafeaua din automat. Încet, cu tact, o mestec și arunc bețișorul la coș. Apoi, cu același aer de diplomat străin, fac o baie de mulțime cu cafeluța în mână printre cumpărătorii fericiți că au ieșit de la coada de la casă și cu buzunarul rupt de prețuri și sărăcie.
Am obiceiul să citesc anunțurile de cereri și oferte de la Kaufland. Pe perete, menajerie. Unul vinde chitări – în tabără nu mai merg din copilărie. De fapt, mint că nici nu am fost în tabără vreodată. În alt anunț, un român disperat își caută de lucru în orice domeniu. Cafeaua parcă nu mai are același gust. O scuip înapoi, cu paharul la gură, să nu mă vadă oamenii. Treaba asta e prea serioasă și mi-o șterg rapid din minte, ca și ăia care își suflă sonor mucii în aer, cu două degete, batista săracului.
Prind și două anunțuri din care îmi dau seama că mă pot deghiza în ofițer, cu butelie cu guler într-o mână și cu sabie ascuțită la centurion. Ofițer cu cizme de bizon. Ăsta e outfit-ul pe care trebuie să merg. Mai ales dacă cedez tentației să candidez la europarlamentare. Un fel de cazac de Bega.
Ies din magazin. Mă opresc și contemplez parcarea, cam cum își inspectează un șeic arab parcul auto de Ferrari, Lamborghini și Bugatti cu ornamente de aur. Mă uit la ceas. Mai sunt 15 minute și iese Opriș doamna de la “fabrică”.
Plouă și e frig. Așa că mă bag în mașina-cutie. Ca un lord, îmi aprind o țigară și iau o gură de cafea. Lumea se uită la mine cu ochelarii mei galbeni, à la Țiriac. Le zâmbesc înțelegător și dau din cap. Totul e sub control. Treburile merg bine.
E fără 2 minute, așa că ies din parcare. Bag cartela, se deschide bariera. Staționare gratis. În fața Business Centre, nevasta așteaptă. Se bucură. Nu neapărat să mă revadă a mia oară, dar nu merge acasă pe jos, prin frig și ploaie. Totul e OK, v-am mai zis. Sub control. Cu aer de milionar însurat, virez larg, de parcă aș fi cu un Cadillac. Fericită, nevasta zâmbește acru. Iarăși mergem acasă, iarăși facturi, rate, cursurile lu’ ăla micu, care iarăși nu și-a făcut temele pe mâine. Armonie. Și mâine e o zi. Tot a startării marilor proiecte.
