Iarna tiganiei noastre

In nici un decembrie nu mi-a fost rusine ca sunt timisorean. Anul asta, pentru prima oara mi-a fost. Si o sa imi fie.

Era prin 1990 sau 1991 cand tata a tras Dacia 1300 in parcarea blocului din Cluj unde locuia o sora de-a bunicii mele. Pe un loc de parcare, civilizat, ca omul. Um mos mancat de molii a iesit din bloc si a inceput sa urle: “Sa va luati masina de aici, asta e locul meu! Nu aveti ce cauta in parcare!”. Mama, eu si soru-mea cam stupefiati. Pana si tata era incurcat si nu a avut inspiratia sa il ignore. Si ce apasare avea clujeanul octogenar? “Sa va luati masina de aici si sa mereti la voi la Timisoara. Acolo! Ca voua v-o trebuit revolutie si l-ati omorat pe Ceausescu! Acuma-i bine?”. Si circalaul asta a degenerat in razboi civil in blocul din Cluj unde matusa Onica ii striga mosului vecin sa ii fie rusine si ca e nebun sa trateze asa rudele vecinei lui de o viata. Iar mosu isi ducea cruciada impotriva noastra, ca o mitraliera ruseasca  Maxim cu racire pe otet.

Asa era. Mosu ala nebun avea dreptate. Ninemi din familia noastra nu a fost la Revolutie nici de o parte, nici de cealalta a baricadei. Dar aveam masina cu numar de Timis iar in frunte – stigmatul ca sintem timisoreni. Adica aia care au vrut revolutie, circ, schimbare. Si mosu pe undeva, acuma dupa 22 de ani, cu scarba imi dau seama ca avea si el, PARTIAL, dreptate.

Am ajuns in decembrie 2011 sa vad revolutionari cum intra in greva foamei, cum se razboiesc intre ei, precum niste bisnitari. Or fi intrat ei primii in Opera, or fi spart baricade, or fi prins “teroristi” si or fi ocupat judeteana de partid. Dar tot lor, UNORA dintre ei, in astia 22 de ani le-au crescut lanturi si bratari de aur, ghiuluri, marci, euroi si dolari, smenuri cu terenuri la Giroc si aiurea, cu semnatura prefectului Draganescu si a cui le-o mai fi semnat bisnitareala aia. Tot ei primesc si bani. Respect, fratilor. Ati luptat. Unii pe strada, altii ati luat bataie de la militie etc…Respect!

Adevaratul si sincerul meu respect merge catre cei care au murit la revolutie, pentru familiile care au ramas in urma, pentru cei schiloditi de gloante care si azi isi cauta vinovatii ascunsi si protejati de procurori militari si civili cu NUP-uri si alte smecherii.

Insa aia vocali care se bat cu caramida in piept la Timisoara, Lugoj, Iasi, Sibiu, Bucuresti si aiurea, revolutionarii care au dat declaratii unii pentru altii pe unde au luptat eroic, aia au o problema. Problema ca au devenit ciolanari si ca banul le-a cam luat mintile. Am fost martor ani de zile pe terasa si in bar, la un local din centrul Timisoarei unde se adunau acesti revolutionari. Am vazut teancurile de bani si trocul cu certificatele de proprietate, am auzit telefoanele cu diversi dubiosi, de la secretari de stat la bisnitari de terenuri. Astia erau si sunt membri in asociatii de revolutionari din Timisoara. Pe unii i-am revazut la protestele din acest decembrie impotriva taierii indemnizatiilor lunare. Sa-l pupe pe Basescu, asa cum l-au pupat si cand le-a dat terenuri. Si nu numai pe Basescu, ca nu e presedintele ordonator de credite in tagma revolutionarilor. Sa-l pupe si pe Boc.

Si sa il pupe si pe Ciuhandu. Pentru ca pe 16 decembrie 2011, seara, am vazut cea mai mare tiganie care tine de comemorarea revolutiei la Timisoara. In fiecare 16 decembrie, in fata Operei se face celebra cruce din lumanari. Am pozat-o in fiecare an. Un tablou cu repetitie, in care se vedea crucea de lumanari, oameni care se reculeg si in spatele lor Piata Operei, un simbol, pana una alta si in fundal Catedrala. Un alt simbol.

Anul asta, daca pozai crucea sau doar te uitai la ea, in spate vedeai o poarta kitsch, prin care trec renii si spiridushii electorali ai lui Ciuhandu si compania. Si mai in spate nu vezi Catedrala de gheretele luminoase, de atelierul lui Mos Craciun si a lui Belzebuth, de tonetele cu mezeluri, cu Kurtoskalacs, chinezarii  si alte marafeturi si bazarerii de dugheana. Si sa nu aud pe nimeni ca beculetele si tarabele dau aceeasi atmosfera ca si la Viena sau mai stiu pe unde, cand in Piata Operei patruleaza militienii comunitari si sub nasul lor niste hoti (haha!) fura din jamboanele expuse la tarabele de pe caldaramul unde timisorenii ingenuncheau murmurand “Tatal nostru”, caldaram pe care a curs sange de oameni nevinovati in decembrie 1989. Rusine, nene Ciuhandule!

Si sa nu se umfle in pene revolutionarii bisnitari: nu am respect pentru ei, nu am nici mila si nu mi-e nici frica de cei care, in mintea lor, “l-au dat jos pe Ceausescu”. Vremurile s-au schimbat, baieti! Vremea batelor, a injunghiatului pe strada, a mineriadelor de orice fel a cam apus. Nu cumva sa visati sa linsati public, sau miseleste in vreo scara de bloc pe cei care va judeca, asa cum fac si eu. Ati luat cascavalul, acuma ciocu mic!  Aveti vile. Bravo. V-ati vandut terenurile si ati baut banii. Bravo si bis! De 22 de ani aveti indemnizatii si facilitati fiscale! Bravo si la mai mare! Dar rusine, rusine nu va e la nici unul? Sa va numesc? E simplu. Numele revolutionarilor bisnitari e prin arhivele instantelor, Mai mult, totul e la Cartea Funciara, asa cum pe vremuri totul era in Arhivele Statului, ziceau unii ale Securitatii. Alea din care au disparut sau au fost arse (hai sictir!) dosare compromitatoare pentru unele personaje publice de astazi. Dosarele alea cu care inca unii ii mai santajeaza pe altii, pentru ca astia din urma, adica altii, nu au avut curajul lui Nicolae Corneanu, întâistătătorul Mitropoliei Banatului, omul ala care a marturisit public, in ziar, neobligat de nimeni ca DA, a colaborat cu Securitatea pentru ca asa a fost azimutul lui, prin cariera si viata. Pe el, de exemplu, il respect mai mult, pentru sinceritate.

Si inca un motiv pentru care anumiti revolutionari ar trebui sa stea acasa in perioada asta, e ca stiu sa faca taraboi la primarie, la sedinta solemna de comemorare ca li s-a taiat din bani. Dar tot ei, in iarna dezbinarii facute din condei de parlamentarii nostri si de marele Boc, urla ca sunt privati de dreptul castigat prin lupta. Dar de copii celor care au murit in 1989 nu va intereseaza? Eu am stat de vorba cu ei si am vazut ca nu. Ciolaniada se duce de catre fiecare asociatie de revolutionari in parte. Asa ca unii care au fost impuscati sau au ramas fara parinti sau copii la revolutie nu vor sa mai auda nici de banii aia si nici de asociatiile de revolutionari ori de tot felul de avocati oportunisti. Despre oamenii aia, am scris, doar 3 povesti adevarate, in Jurnalul National. Sunt mai multi, eu am ales trei. Restul e mizerie. Si cancan.