Pe 23 septembrie, o fetiţă de 12 ani a murit, după ce a căzut într-o depresie acută. Fata a refuzat să mai mănânce încă din vara anului trecut. Vina este aruncată între familie, protecţia copilului din Timiş şi Arad, medici şi psihologi. În timp ce poliţia caută vinovaţi, iar instituţiile de protecţie a copilului se spală pe mâini, AiR a descoperit că micuţa Monica Cismaş are o soră mai mică cu un an. Alexandra, acum în vârstă de 10 ani, a fost adoptată ilegal de către nişte persoane din Germania, fără ştirea mamei, însă cu complicitatea bunicii şi cu ştiinţa celor de la Direcţia pentru Protecţia Copilului Timiş. „Ambele s-au născut prematur la 6 luni şi aveau 800 de grame. Pe Monica, născută în anul 2000 am luat-o pe semnătură acasă. Alexandra, născută în 2001, am lăsat-o la spital pentru că atunci am înţeles mai bine ce însemană să fii prematur şi distrofic. Mi s-a explicat că nu îmi permiteam şi nu aveam unde să o tratez decât în străinătate. În 2000, după ce am născut-o pe Monica, am viyitat-o timp de trei luni. Apoi a mai fost pe la ea sora mea. Eu am plecat la soţul meu de atunci în Maramureş. Mai trebuia să se împlinească un an până puteam să fac transferul de alocaţie din Timişoara la Maramureş pentru Monica. Cu ocazia asta am zis că o să văd şi cum e starea lui Alexandra şi să o iau acasă, pentru mi-au zis că dacă îi merge bine şi nu se împlineşte un an pot să o iau acasă. Când am mers la Timişoara, mi s-a spsu că a fost înfiată, că un mebru din familie a semnat şi şi-a dat acordul să fie înfiată. Eu nu am semnat şi nici nu am aflat cine din familie. Am venit la primărie în Teremia Mare, judeţul Timiş, unde mi s-a spus că este înfiată de către doi doctori din Germania. A doua zi m-am dus din nou la protecţia copilului în Timişoara şi mi-au zis că nu pot să îmi dea detalii. Nu am făcut nici o plângere pentru că cineva din familie semnase ca fata să fie înfiată. Acum au trecut deja zece, aproape 11 ani. Am umblat mult prin centrul de îngrijire din Timnişoara, pentru că era Monica internată, dar nu am mai găsit pe nimeni cunsocut de acum 10 ani care să îmi spună unde mi-au dus-o pe Alexandra. Nu ştiu nimic despre nemţii care au înfiat-o pe Alexandra. Dacă ştiam cum îi cheamă sau unde stau rugam nişte prieteni care stau în Germania să afle unde e, măcar să ştiu că e bine şi dacă se poate să o văd. Pe de-o parte mi-aş dori fetiţa înapoi, dar pe alta nu, pentru că nu aş vrea să-mi spună că eu am abandonat-o şi poate acolo duce o viaţă bună pe care să nu i-o distrug, apărând dintr-o dată. Aş vrea să iau legătura cu părinţii adoptivi să îmi trimită măcar o poză cu fata. Toate actele au râmas însă la mama mea. La primărie la Teremia Mare mi s-a zis că miacă-mea (bunica fetelelor – n.r.) a semnat pentru că a primit o grămadă de bani. S-a mers în Sânnicolau Mare la notar, s-au făcut actele şi de acolo la Timişoara la direcţia copilului şi aşa a dispărut Alexandra. I s-a făcut tratament medical în Timişoara şi apoi a fost dusă în Germania. Nimeni nu are acte şi nici nu recunoaşte că a primit vreun act. Am întrebat la Timişoara la direcţia copilului cum au dat fata în 3 zile la doi tineri din Germania. Acolo m-am certat cu ei şi cu mama cine a semnat. Am întrebat pentru ce au luat-o, pentru organe? Nu mi s-a zis nimic niciodată. Chiar şi Monica ştia că are o soră”, a declarat pentru AiR , Cristina Negrea, mama fetelor. Bunica acestora, acuzată şi pentru abandonarea fetiţei care a murit spune că ea nu ştie nimic despre adopţia celeilalte fetiţe. „Eu nu am nici o hârtie nici de la tribunal şi nici de la Direcţia de protecţie a copilului, Nu ştiu unde sunt. Poate le-am aruncat sau le-am ars cu alte hârtii. Directorul spitalului a dat-o în judecată pe fiică-mea (mama fetelor – n.r.). Ţi-am dat copie după certificatul de naştere. Au venit mai multe citaţii. Nu ştiam adresa fetei mele din Maramureş. Nu am văzut nicodată fetiţa aia care a fost dată, dar am auzit că era foarte frumoasă şi că oamenii ăia doi din Germania îs medici”, a spus Rozalia Cismaş. În mod bizar, asistentul social de la primăria Teremia Mare spune că nu ştie nimic despre acest caz, din aceeaşi familie. „Despre adopţia Alexandrei nu am auzit. Eu nu ştiu nimic despre fetiţa aceasta. Nu am nici un fel de act. În 2001, lucram la primărie, dar nu ştiu despre caz”, a declarat Eva Lupaş, asisten social al primăriei timişene din Teremia Mare. Un punct de vedere al DGASPC Timiş nu a putut fi luat până la ora publicării.
Fetiţa din Arad, condamnată la moarte de autorităţi, medici şi familie
Secretele unei morţi anunţate
O moarte prin autoînfometare, cea a Monicăi Cismaş de numai 12 ani, dezvăluie drama famiililor sărace şi a părinţilor care trebuie să plece la muncă în străinătate sau să fure pentru a-şi creşte copiii. A trebuit să moară un copil pentru a se dovedi că în România asistenţa socială, protecţia copilului, medicii şi poliţia sunt nepăsătoare şi depăşite de astfel de situaţii. În plus, în cazul Monicăi, există in conflict serios între mama şi bunica acesteia. În spatele conflictului, stă un adevăr şocant: în timp ce Monica a fost abandonată în spitale, sora acesteia, Alexandra, a fost adoptată de către o familie din Germania, contrat legii adopţiilor din România. Cristina Cismaş, mama fetelor, o acuză pe bunica lor că ar fi vândut-o pe cea de-a doua fetiţă, cu ştiinţa celor de la Direcţia Pentru Protecţia Copilului Timiş.
Dezinteres pe toate fronturile
Pe 23 septembrie, o fetiţă de 12 ani a murit, după ce a căzut într-o depresie acută. Fata a refuzat să mai mănânce încă din vara anului trecut. Starea de sănătate s-a deteriorat atât de mult încât a ajuns să fie dusă la şcoală în cărucior pentru persoanle cu handicap. De abia atunci, asistentul social al primăriei din Teremia Mare, judeţul Timiş, la sesizarea învăţătoarei a luat primele măsuri. Monica a fost internată la Spitalul Louis Ţurcanu din Timişoara, în octombrie 2010. La Timişoara, la spital, Monica a petrecut şase luni. Între timp nici măcar bunica, care teoretic o avea în îngrijire, nu a mai vrut să ştie de ea. Abandonată în spital, copila a fost transferată la Spitalul Judeţean din Arad, pentru că mama ei, Cristina Negrea, avea domiciliul în comuna arădeană Fântănele. Medicii de la spitalul din Timişoara, în special şeful ATI, doctorul Adrian Crăciun a continuat să se intereseze de starea fetiţei şi să trimită medicamente celor din Arad, conform spuselor mamei. Toată lumea o acuză pe Cristina Negrea că este o mamă denaturată care şi-a abandonat fiica. Acesta însă susţine că şi-a vizitat copilul de câte ori a putut. Mai mult a muncit trei luni şi în Italia în încercarea de a face nişte bani pentru a-şi ajuta fata şi ca să încerce să o ducă la tratament în străinătate.
În realitate, fetiţa a avut personal medical, asistenţi sociali şi voluntari în jurul ei tot timpul. De aceea este inexplicabil cum a ajuns să cântărea numai 10 kilograme. Monica Cismaş a fost menţinută în viaţă cu ajutorul perfuziilor, a tubului gastric, pe unde era hrănită, şi a plămânului artificial. În ultimele luni fetiţa a fost luată în grijă de serviciul de asistenţă socială al spitalului din Arad. Vineri, organismul fetiţei care suferea deja de un refuz patrologic de a se mai hrăni şi de a vorbi, a cedat definitiv.
O bunică fără scrupule
Eva Lupaş, asistentul social al primăriei din Teremia Mare, de unde a început drama fetei, susţine că autorităţile din comună şi-au făcut
datoria. Din păcate, în ceasul al treispezecelea. “Eu cu mama fetei nu am avut contact. Cu bunica am avut treabă căci ei i-a rămas în îngrijire. Şcoala a sesizat că copilul are probleme de sănptate şi este dus în scaun cu rotile. Am obligat bunica să o ducă la spital căci financiar stătea nicicum. A ajusn copilul la spital, bunica s-a dus, poate, o dată sau de două ori dar pe urmă nu a mai vizitat-o. Avem declaraţia ei că nu îşi asumă răspunderea asupra îngrijirii copilului. I s-a făcut fetei plasamentul în regim de urgenţă în absenţa mamei. Domiciliul mamei din buletin era de Arad, aşa că au preluat arădenii cazul, pentru că nimeni nu vrea copii care nu îi aparţin. Şcoala nu are psiholog. Avem un învăţător care a terminat şi psihologia dar nu lucrează ca şi consilier psihologic la şcoală. Am mai apelat în câteva situaţii, puţine, dar depinde de bunăvoinţa doamnei, care nu e obligată. În acest caz a fost învăţătoare a copilului. Fetiţa a făcut clasele întâi şi a doua la Fântânele în Arad şi pe urmă a fost mutată la Teremia. Şcoala nu are oricum acces pentru scaune de handicapat. Doar primăria are”.
Medicii nu pot ţine locul psihologului
Medicii din Timişoara s-au luptat pentru a menţine fata în viaţă. Nu acelaşi interes l-au avut şi cei de la Direcţia pentru Protecţia Copilului Timiş, dar cel mai grav, psihologii care ar fi putut deveni slavatorii fetiţei, dacă reuşeau să o scoată din depresie şi din starea de negare. Reprezentanţii Direcţiei pentru Protecţia Copilului Timiş susţin că ăn luna octombrie 2010, cazul a fost sesizat DGASPC Timiş de către reprezentanţii Spitalului LoiusŢurcanu, sectia NeuroPsihiatrie Infatilă, deoarece fetiţa a fost părăsită în spital de către bunica maternă care o internase pentru evaluare şi tratament. S-a instituit măsura plasamentului în regim de urgenţă, iar ulterior, plasamentul într-un centru specializat din Timişoara. Copilul a fost îngrijit în centru aproximativ 3 săptămâni, timp în care starea de sănătate nu s-a îmbunătăţit, iar copilul a fost reinternat la spitalul Loius Ţurcanu, secţia de terapie intensivă. DGASPC a informat telefonic mama copilului, care era plecată la muncă în străinătate. Mama a ajuns în cel mai scurt timp acasă şi a rămas să îngrijească copilul pe toată perioada internării. În cele aproximativ trei luni de spitalizare funcţiile vitale ale fetei fiind menţinute cu ajutorul aparatelor.
Reprezentanţii instituţiei spun că s-au ocupt şi de partea psihologică dar şi de înacdarea fetei ca personaă cu handicap. „…specialiştii DGASPC Timiş au realizat evaluarea complexă a cazului, copilul şi mama au fost incluşi într-un program de consiliere psihologică, au fost sprijiniţi din punct de vedere material cu materiale sanitare şi medicamente şi s-au realizat demersurile necesare pentru încadrarea în grad de handicap, ulterior, mama devenind asistent personal al copilului. La solicitarea scrisă a mamei, instanţa de judecată a aprobat reintegrarea familială a fetiţei, iar in luna martie 2011, copilul a fost transferat la spitalul din Arad, împreună cu mama sa. În momentul în care starea de sănătate a copilului s-a agravat şi a survenit decesul, fetiţa era reintegrată în familie, practic în grija mamei, care avea domiciliul în judeţul Arad, deci DGASPC Timiş nu are nici o responsabilitate vis-a-vis de ceea ce s-a întâmplat”, se arată într-o informare a DGASPC Timiş. Mama fetiţei spuen insă că „Trebuia să mă rog de psiholog sa vina la fată, venea şi stătea două sau trei secunde, o întreba cum se simte, iar Monica nu voia sa vorbească cu ea. Asta a fost asistenţa psihologică. Nu am fost asistent personal al copilului, cât timp a fost la centru în Timişoara mi s-a zis să fac actele pentru ajutorul de handicap când deja era foarte bolnavă. Însă nu am apucat să le depun. După ce am avut proces cu Direcţia Copilului, am primit fata înapoi, dar nu am primit niciodată vreun document oficial cum că eu aş fi asistent personal pentru ea. Nu am semnat aşa ceva. În Arad, am reînceput să fac actele, am dat o groază de bani pe documente şi pe deplasări. Doctoriţa din Arad mi-a zis că degeaba fac actele că până vin banii Monica moare oricum. Am făcut alte acte dar am renunţat să le mai depun. Nu am primit nici un ban pentru copil. Nu am semnat nimic cum că aş fi asistent personal al copilului nici la Arad şi nici la Timişoara. Am două copii de certificat de handicap al copilului. Atât. Am vrut să duc copilul în Ungaria la consultaţie. Salvarea costa 600 de euro. Însă mi-au zis că nu îmi garantează că ne aduc şi înapoi. Medicii din Ungaria au zis că în stadiul ăsta ei nu mai pot face nimic şi nu am mai dus-o”.
Cei din Arad susţin că fata a ajuns în această stare fizică şi psihică din lipsa mamei.
“Asistenţii sociali au venit, medicii au îngrijit-o, dar afecţiunea mamei a fost principalul factor care a afectat-o pe fetiţă. Psihologul a încercat tot felul de terapii, insă fetiţa a fost închisă în ea, avea momente în care comunica şi momente în care refuza pe oricine”, a declarat Florina Margea, voluntar la centrul de plasament, care s-a ocupat de fetiţă un timp. Cristina Negrea, mama fetiţei, susţine însă altceva. Blamată că şi-a abbandona copilul şi ar fi fugit în Spania, atât ea cât şi rudele soţului din judeţul Arad au ajutat-o pe fată cât au putut. “Familia nu a abadnonat-o pe Monica. Să mă acuze pe mine că de trei luni nu am fost. Ori eu, şi am atâţia martori, sunt aici dinainte de Crăiciunul din 2010. De atunci am stat aici, am fost şi la fată. Când am aflat vestea că a murit earm în piersicăria de aici din sat, unde lucrez. Dar familia bărbatului din Fântânele, judeţul Arad, au fost săptămânal, în fiecare dumincă la ea. Iar despre mine au zis că sunt fugită în Spania. Îi duceau pampers şi late lucruri pe care bărbatul meu i le trimitea din Italia. Familia se ocupă şi de mormântare. Mama (bunica fetei – n.r) tot timpul mi-a cerut bani pentru fată şi i-am trimis sau dat cât am avut. Însă la Monica, bunică-sa i-a spus că eu am părărsit-o şi că nu o mai iubesc şi am lăsat-o să fie dusă în centrul de plasament să moară. Fata a refuzat să mai vorbească cu mine la telefon. După ce nu şi-a mai putut folosi mâinile, sunam degeaba căci nimeni din spital nu lua telefonul fetei să răspundă la el. Aşa a fost şi în noaptea când a avut hemoragie pe nas şi pe gură. Am sunat de mai multe ori, dar nu a răspuns nimeni. Fata nu putea căci nu îşi mai mişca mâinile. Telefonul a rămas în sertarul de la spital”, a declarat mama fetei decedate.
În schimb bunica, cea care a avut-o în grijă pe fată şi-a găsit o scuză pentru a nu-şi mai vizita nepoata. “Eu nu am fost să o mai văd pentru că sunt prea bolnavă şi nu mă pot deplasa”, a spus bunica fetei, Rozalia Cismaş.
Sărăcia, nebăgată în seamă de autorităţi
Sărăcia familiei şi neglijenţa autorităţilor au trimis-o pe Monica la ceruri. Mama a încercat să facă bani pentru a-şi ţine copilul în viaţă. Disperarea a împinso şi să plece la muncă în străinătate şi chiar să fure fier vechi, în România. “Anul trecut am mers după fier vechi cu un nepot şi am luat nişte piese de pe jos. Ne-a prins paznicul şi ne-a cerut 50 de milioane de lei vechi la fiecare. Nu am avut banii ăştia, aşa că mi-a fpcut polişia din Sânnicolau Mare dosar şi apoi anul ăsta ma ajuns la tribunal. Am primit doi ani de închisoare cu suspendare”, recunoaşte Cristina Negrea. Ea şi-a încercat norocul şi la munci necalificate în străinătate, aşa cum fac mulţi români ai căror copii rămân în grija rudelor sau ajung în centre de plasament. Ea nu a lispsit din ţară decât trei luni. „ În Italia am muncit mai întâi la ardei. Nu m-au plătit decât 500 de euro pe lună şi trăgeam non-stop. Apoi ma prins o familie care avea sere de rosii. Am mers în Italia o singură dată la muncă în septembrie 2010 şi m-am întos înainte de Crăciun. În rest am lucrat în Aradul Nou şi în Fântânele”, a mai spus mama fetiţei.
Ultimii cinci ani au fost marcaţi de creşterea numărului de copii care şi-au pus capăt zilelor. Fenomenul a luat amploare mai ales odată cu plecarea românilor care au luat cu asalt porţile Europei în căutarea unui loc de muncă. Copiii au rămas fie în grija bunicilor, fie în grija unuia dintre părinţi sau în centre de plasament. Sunt cunoscute cel puţin 8 cazuri în care copiii şi-au luat viaţa din dor pentru părinţii plecaţi. Zeci de mii de copii sunt nevoiţi să crească fără unul sau ambii părinţi pentru că aceştia sunt plecţi la muncă în străinătate. Potrivit Ministerului Muncii aceşti copii sunt crescuţi de rude, ajung în centrele de plasament sau, mai grav, pe străzi. Numărul copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi să muncească în străinătate depăşeşte 85.000, iar dintre aceştia 25.000 au ambii părinţi peste hotare. 23.000 de minori au rămas în grija rudelor până la gradul IV, iar alţi 1.000 au intrat în sistemul de protecţie specială. Astfel, 176 sunt la asistenţi maternali, aproape 200 în centre de plasament, în timp ce peste 300 nu beneficiază de nicio măsură de protecţie. Despărţirea de părinţi a avut în multe dintre cazuri efecte foarte grave asupra copiilor. Potrivit datelor oficiale, aproape 3.000 de copii au fost abuzaţi, neglijaţi sau exploataţi în primele trei luni ale anului.
Şi instituţiile de la Bruxelles au cunoştinţă despre fenomen. Corina Creţu, membru al Parlamentului European atrăgea atenţia asupra cestui fenomen încă de acum doi ani. „La dezbaterea în plenul Parlamentului European a situaţiei copiilor migranţilor din UE, am susţinut următoarea intervenţie:… În general, după cum relevă toate studiile în materie, starea psihică a copiilor ai căror parinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate este negativă, ajungându-se până la suicid, pentru că se simt abandonaţi şi nefericiţi. Din păcate, în zonele din România de unde provine masiv forţa de muncă emigrată – mediul rural şi orasele mici si medii – circa 85% din şcoli nu au psiholog”, a arătat europarlamentarul român Corina Creţu.
Cazul Monicăi Cismaş a reuşit să provoace reacţii şi la Bucureşti. Acolo unde s-au constatat nereguli şi lipsă de comunicare între autorităţile plătite să se ocupe de astfel de cazuri iar controale vor avea loc atât în Timiş cât şi în Arad. Elena Tudor, director general al Direcţiei Generale Protecţia Copilului, din cadrul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS), a declarat că, după moartea Monicăi Cizmaş, instituţia va propune modificarea legislaţiei din domeniu, astfel încât să poată fi monitorizaţi primarii, iar autorităţile locale vinovate să poată fi sancţionate, de acum încolo. “Vom propune modificarea legislaţiei pentru a monitoriza primarii, dar şi părinţii care îşi abandonează copiii”, a declarat Elena Tudor. Imediat după ce au aflat despre cazul fetiţei Monica Cizmaş, din Teremia Mare, judeţul Timiş, cei de la Direcţia Generală pentru Protecţia Copilului au cerut lămuriri de la autorităţile locale, care ar fi trebuit să se ocupe de caz.
“Din analiza documentelor puse la dispoziţie de Direcţia judeţeană pentru protecţia copilului (DGASPC) Arad şi în urma discuţiilor purtate cu cei de la DGASPC Timiş a reieşit că cele două instituţii deţin informaţii contradictorii şi nu au colaborat”, a mai spus Elena Tudor. Directoarea Tudor a mai explicat că astfel de cazuri regretabile apar fiindcă Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului nu conţine sancţiuni pentru autorităţile administraţiei locale , mai exact serviciile publice de asitenţă social, care nu-şi îndeplinesc atribuţiile. Ministerul Muncii va propune modificarea Legii 272 astfel încât să poată fi monitorizaţi părinţii care îşi abandonează copiii, dar şi primarii.
