Cea mai mare escrocherie făcută din fonduri europene în anul 2010 a fost inaugurarea Morii Carani, o facilitate aparținând Aton Transilvania, parte a grupului german Aton GmbH. Cu o regie realizată de una dintre cele mai bune agenții de publicitate și PR din Europa, dar și prin mituirea presei locale și regionale, Aton Transilvania a reușit regia perfectă în luna mai 2010. Autointitulată drept cea mai mare moară din Europa de Est, Moara Carani nu produce nici măcar un gram de făină cu instalația inaugurată în 2010, numită Moara 5. În realitate, făina se produce tot pe vechea moară numărul 4, iar calitatea acesteia este sub normele europene, motiv pentru care unii clienți au renunțat să mai cumpere făină de la Aton Transilvania, iar alții au dat în judecată această firmă.
În acest moment, Moara Carani nu produce deloc făină, pentru că stocul de grâu este zero.
La momentul inaugurării s-au publicat nu mai puțin de 64 de articole laudative și s-au difuzat peste 20 de publireportaje TV și interviuri cu Paul Milata, directorul firmei agricole, care are însă pregătire ca istoric.
Iată o mostră de articol publicitar, preluat din Smart Agri Magazin.
10 jun 2010
Moara Carani din Timis macina 620 tone de grau în 24 de ore
ATON Transilvania a finalizat investiţia de 11 milioane de euro în Moara Carani 5, care reprezintă la ora actuală cea mai mare capacitate industrială de măcinat grâu de la noi şi una din cele mai mari mori din Europa de Est.
Moara Carani 5 are o capacitate de procesare de 500 de tone de grâu în 24 de ore, la care se adaugă alte 120 de tone/24 ore, capacitatea de producţie la care funcţionează Moara Carani 4, cealaltă instalaţie a Vital&Heyl. Investiţia în Moara Carani a fost susţinută aproape integral din fonduri proprii, dar a beneficiat şi de bani europeni, prin Programul SAPARD.
“Prin finalizarea acestei investiţii, ATON Transilvania intră în top 5 producători de făină din România, iar brandul Moara Carani îşi reia locul în preferinţele consumatorilor din Vestul României. Ne reconfirmăm astfel strategia de companie angajată pe termen lung în România. Am venit aici pentru a rămâne, ca investitor strategic”, a declarat Paul Milata, administrator al ATON Transilvania. El a adăugat că întreaga producţie de porumb realizată de companie în România este trimisă la export, pe piaţele din America de Nord, Afganistan şi Irak. “Strategia companiei se îndreaptă către aceleaşi pieţe şi pentru producţia de grâu. Statele implicate în războie sunt o piaţă de desfacere pentru noi. Suntem în negocieri avansate pentru a intra la export şi cu grâu, pe pieţele din Afganistan şi Irak”, a spus Paul Milata.
Moara Carani este singura moară din România care funcţionează în regim integrat, de la cultivarea cerealelor, recoltare, silozare şi măcinare pînă la livrarea produselor finite. Cele două mori, 4 şi 5, sunt dotate cu tehnologie de ultimă generaţie şi vor produce toate tipurile de făină din grâu (grifică, albă, semialbă, neagră şi dietetică), precum şi griş de grâu. Producţia va fi vândută aproape în exclusivitate în afara graniţelor ţării.
Grupul ATON Transilvania administrează peste 20.000 de ha de teren arabil (o parte este în proprietatea holdingului german, iar alta este în arendă). Pământul este cultivat cu cereale. Compania dispune de o capacitate de silozare de aproximativ 250.000 de tone de cereale. În 2011, urmează să fie finalizate alte depozite cu o capacitate de silozare de 210.000 tone. ATON Transilvania are circa 550 de angajaţi, din care o treime lucrează pe segmentul agricol. Sediul este în localitatea Carani, la aproximativ 18 km de Timişoara.
Holdingul german ATON Transilvania a preluat în 2006 societatea de morărit Vital&Heyl, înfiinţată în 1993. La momentul preluării, Vital&Heyl avea patru instalaţii de procesat cereale. Morile 1, 2 şi 3 aveau o capacitate totală de producţie de 140 de tone pe zi, iar Moara 4 o capacitate de 120 de tone pe zi. Investitorul german a decis să oprească producţia la Morile 1, 2 şi 3, din cauza tehnologiei învechite şi a demarat investiţia într-o unitate nouă, cu 6 nivele şi cu tehnologie ultramodernă.
ATON Transilvania este unul din primii zece investitori germani în ţara noastră. Din 2006 şi până acum, ATON GmbH, acţionarul unic al ATON Transilvania a investit pe piaţa noastră aproximativ 250 de milioane de euro, în agricultură, cât şi în alte domenii.
În prezent, jumătate din afacerile ATON Transilvania se concentrează pe agricultură şi se derulează prin intermediul firmelor Agri Concept, Vital&Heyl, Agrocereal, Arendt Trans şi Cer-Oil.
În mod aparent ciudat, nici un oficial al Uniunii Europene nu s-a sesizat oficial vizavi de ce s-a realizat cu fondurile SAPARD, oferite grupului Aton pentru realizarea unității 5 de la Moara Carani. Detaliile tehnice cu care s-au lăudat cei de la Aton Transilvania sunt însă cele care i-au dat de gol.
Moara 5 nu funcționează și nici nu a funcționat nici măcar de probă, la capacitate minimă, la vizita oficială de inaugurare. Atunci, făina văzută de către oficiali și ziariști ieșea din moara 4 în timp ce moara 5 mergea în gol. Însă, cu ajutorul marketingului, Paul Milata a reușit să păcălească aproape pe toată lumea.
Investiție neterminată
Cele 600 tone de grâu pe zi sunt o simplă minciună, Moara 5 nefiind funcțională din cauză că instalația nu este tehnic finalizată. Probleme sunt și cu făina care se produce la moara 4. Stocul din moară poate fi depozitat pentru maxim 20 de minute, din motiv că lipsesc silozurile tampon, linia de omogenizare și instalația de depozitare.
În cifre, dacă aici se produc 20 de tone de făină pe oră, aceasta trebuie ambalată și legată în saci de 50 de kilograme, adică 400 de saci pe oră. Ori acest lucru este imposibil manual și se poate face doar automatizat. Fără automatizare, cei de la aton ar trebui să depoziteze temporar făina în silozuri tampon după care să fie săcuită. Însă pentru a săcui făina prin acest procedeu, ea ar trebui mai întâi omogenizată. Acest lucru nu se realizează însă.
Calitate îndoielnică
Lipsesc mai multe ingrediente foarte importante, de exemplu proteina, care țin de tehnologia producerii acestui aliment de bază, lucru care pune în pericol sănătatea consumatorilor finali dar și afacerile celor care cumpără și folosesc făină de la acest producător. În primul rând făina de la Aton nu se ameliorează, așa cum cer normele alimentare, din motiv că laboratorul nu mai este funcțional, aparatele de apă distilată au fost dezafectate, iar toți specialiștii au fost concediați. Noile utilaje nu sunt folosite din două motive: oamenii nu știu să opereze cu ele iar cele care funcționează, fac asta la cota de avarie, din motive de costuri reparațiile fiind improvizații, conform declarațiilor unor muncitori de la Moara Carani.
Pericol pentru sănătate
În lipsa laboratorului, făina de la Aton nu conține proteine sau amelioratori necesari, însă mai grav este că nu se realizează analizele obligatorii: analiza grâului, analiza făinii, farinograma (analiza aluatului), extensograma care măsoară cât de elastic este aluatul sau proba coacerii cu și fără adaosuri. Astfel au apărut sute de reclamații de la brutării, pentru că făina nu poate fi folosită. Dovadă sunt și rezilierea unor contracte comerciale și deschiderea unor procese împotriva Aton Transilvania de către foști clienți precum fabrici din Craiova sau alte orașe și chiar din țara vecină, Ungaria.Tot din cauză că instalațiile nu sunt întreținute conform normelor de siguranță alimentară, clienții au sesizat în făina livrată de Aton Transilvania prezența unor bucăți și resturi de insecte și fluturi. E vorba despre molia de cereale, viermi și fluturi care și-au făcut cuiburi în instalațiile morii de la Carani din cauză că nu se controlează umiditatea.
Autoritățile nu văd și nu aud
În ciuda reclamațiilor, autoritățile sanitare și de siguranța alimentelor și cele din agricultură nu îi deranjează cu vreun control, nici măcar de rutină, pe cei de la Aton Transilvania. Responsabilii pentru fondurile SAPARD au constatat și semnat recepția pentru Moara 5 ca fiind funcțională, cu toate că aceasta nu a produs nici măcar un sac de grâu. SANEPID Timiș nu a făcut nici un control la această unitate. Cel mai “orbi” sunt reprezentanții Direcției Agricole Timiș care nici ei nu se obosesc să facă controale dar care au dat Morii Carani 5 aviz favorabil pentru licența de fabricație pentru făină. Lucru se explică prin vizitele săptămânale pe care directorul Direcției Agricole Timiș, PDL-istul Tiberiu Lelescu le face la Aton Transilvania, lucru consemnat și într-o notă informativă de supraveghere a serviciului național de informații. În vizitele sale, angajatul statului român Tiberiu Lelescu îi consiliază pe cei de la Aton Transilvania pe probleme legale de agricultură dar le acordă și consultanță cum să poată beneficia de subvenții de la APIA. În același context al subvențiilor, trebuie menționat că cei de la Aton declară că lucrează nu mai puțin de 35 de mii de hectare de teren agricol, iar în realitate lucrează în jurul a 10 mii de hectare. În acest context, se pune întrebarea logică cum au reușit cei de la Aton Transilvania să își reînnoiască certificarea ISO 90001. Aici trebuiesc menționate două organizații: HACCP și ANAMOB, din partea căreia la inaugurarea oficială a fost prezent Viorel Marin.
Joaca de-a locurile de muncă
Aton Transilvania practică o metodă consacrată a reducerilor de personal. În timp ce în presă, Paul Milata se laudă cu crearea de locuri de muncă, în realitate el a concediat câteva sute de oameni pentru a angaja exacta același număr de persoane. Însă cu contracte pe perioadă determinată.
Lucru care se pare că scapă Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiș. În septembrie 2009, grupul Aton Transilvania avea între 600 și 700 de angajați, din care 200 în sectorul de agricultură. La sfârșitul anului 2010, în evidențele ITM Timiș, Aton Transilvania apare tot cu vreo 700 de angajați, deși numărul real al celor acre lucrează în agricultură a scăzut de la 200 la numai 30 de oameni. Secția pentru producție case Schnell avea 50 de angajați, iar acum nu mai are nici unul. La secția de confecții metalice, cifra a variat între 200 și 400 de angajați. Per total, din cel trei secții au fost dați afară cel puțin 50 de oameni. O altă intenție imediată este închiderea fostului FNC, adică secțiile de confecții metalice, agricultură, atelierul de reparații, birourile precum și, piesă de rezistență, cele 2 silozuri de la CEROIL și AGROCEREAL, ambele parte din grupul Aton. Toși angajații de aici se tem că vor fi dați afară în mod abuziv. Și asta pentru că, spun surse din interiorul Aton, noile angajări se fac doar pe perioadă determinată de 3 luni. Cu toate că există angajați care lucrează la Aton de șase luni sau chiar mai mult însă tot în baza contractului temporar, fără a li se da contracte definitive de muncă. Surse din cadrul inspecției fiscale din Timiș susțin că există o suspiciune privind deturnarea fondurilor de salariu, pe statul de plată figurând 700 de angajați, care în realitate sunt mai punțin de jumătate. Un episode care întărește suspiciunile a fost povestit de mai mulți foști și actuali angajați, care declară că directorul Paul Milata i-a obligat pe toți să îi dea copii după actele de identitate, în urma unor discuții față în față. Copiile au fost puse într-un seif despre care Milata a afirmat ulterior că i-a pierdut cheile.