Amneziile unei națiuni

Posted on

autor: Mircea Dan Opriș

30 octombrie este o zi neagră pentru România. O zi peste ale cărei tragedii se lasă încet uitarea. Tragedii cu morți. Tragedii fără vinovați. Două lecții în care memoria națională a românilor este lovită de uitare iar amnezia se instalează cronic în mentalul colectiv. Secunde, zile, ani, decenii.

30 octombrie 1971. La exploatarea minieră din Certeju de Sus se rupe digul suprasolicitat al iazului de decantare. 300 de mii de metri cubi de steril cu cianură înghit 38 de locuințe și clădiri. 89 de morți, 76 de răniți. Copii și adulți. O traumă pe care doar supraviețuitorii și-o mai amintesc și o retrăiesc cu lacrimi și frisoane. Oficial, autoritățile comuniste au raportat doar 45 de morți pentru a nu fi nevoite să declare doliu național. La Certej doar mormintele, unele cu nume, altele fără, mai amintesc de acest episod revoltător. Și câțiva supraviețuitori, martori, care au fost primii ce au salvat oamenii încă vii, îngropați în valul de nămol ucigaș. Procurorii decid că dezastrul s-a produs “urmare a unor împrejurări ce nu puteau fi prevăzute”. Nimeni nu a fost găsit vinovat. Nimeni nu a fost condamnat.

Certeju de Sus, Hunedoara, 30 octombrie 1971.
Certeju de Sus, Hunedoara, 30 octombrie 1971.
Clubul Colectiv, București, 30 octombrie 2015
Clubul Colectiv, București, 30 octombrie 2015

30 octombrie 2015. La clubul “Colectiv” din București se produce un incendiu devastator. 64 de morți și 146 de răniți. Traume fizice și psihice pe viață. Primii salvatori au fost tot civilii. Plângeri penale și procese fără finalitate împotriva autorităților din cauza cărora, prin neglijență, s-a produs dezastrul. Filmări și documente care dovedesc lipsa de pregătire și sictirul cu care au acționat pompierii, unitățile medicale mobile și lipsa de coordonare a celor de la Departamentul pentru Situații de Urgență. De altfel, o entitate fără personalitate juridică. Adică fără răspundere în fața legii. După patru ani, adevărul exact nu se cunoaște. Procurorii sunt încă la stadiul adunării probelor. Nimeni nu a fost găsit vinovat. Nimeni nu a fost condamnat.

O troiță sau un monument la Certej sau la Colectiv nu încălzesc pe nimeni. Însă ar ține loc de piatră de moară la gâtul amnezicilor și al generațiilor următoare. Nu spun că tragediile trebuie să apară neapărat în manualele de istorie a României. Însă ar putea intra, aplicat, despre ce trebuie și nu trebuie făcut, în cele de educație civică dar și într-o disciplină nouă, despre memoria și identitatea națională a României. Despre mândrie sau rușine națională. Despre memoria națiunii și conștiința colectivă. Despre crime fără vinovați. Despre momentele negre care nu dorim să se repete vreodată. Și mai puțin despre hlizeli, costume de schelete și fantome și dovleci de Halloween-ul celtic la români.

Nu trebuie coborât în bernă drapelul național. Nici asta nu ține loc lipsei de dreptate și uitării și nu ajută cu nimic victimele, supraviețuitorii sau rudele și prietenii acestora. Trebuie să nu uităm. Și chiar dacă unii pot ierta, terapeutic sau creștinește, nimeni nu ar trebui să uite. Aprindeți deseară o lumânare și puneți-o în geam. Pentru un minut. Un minut în care să vă gândiți la toți acești oameni care au murit. La vinovații nepedepsiți. La sistemul slab și corupt, care ucide. La indiferența, neputința și lipsa de pregătire ale instituțiilor de promenadă. Și spuneți o rugăciune, indiferent în ce limbă și indiferent cărui Dumnezeu v-ați încredințat sufletul și mintea.

Share

One Reply to “Amneziile unei națiuni”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.