Chiulangii şi incompatibilii, viitori stăpâni în universităţile timişorene

Posted on

La Universitatea de Medicină şi Farmacie din Timişoara se duc adevărate lupte de culise pentru a stabili componenţa Senatului dar şi nominalizările pentru funcţia de rector. Bătălia se anunţă extrem de murdară, actualul rector-deputat-director de spital, incompatibilul ANI, Ştefan Drăgulescu, trăgând sforile pentru a-şi pune oameni în funcţii cheie şi a câştiga controlul în Senatul universităţii, anihilând astfel posibilele reforme ale celui care va fi ales ca rector, în locul său. Şi la Universitatea de Ştiinte Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului sindicatul se luptă cu actualul rector, care vrea să lase locul unui incompatibil, fost director al Direcţiei agricole.

Ilegalităţi şi sabotaje la Medicină

La UMF Timişoara scandalurile privind abuzul de putere al rectorului Ştefan Drăgulescu se ţin lanţ de ani de zile. În prag de pensionare, acesta îi sabotează pe unii candidaţi la funcţia de rector şi, în paralel, numeşte ilegal proprii oameni pe diverse funcţii în univeristate. Drăgulescu e prea puţin interesat cine va fi noul rector, strategia sa fiind anihilarea autoritatea viitorului rector prin controlarea Senatului univeristăţii, unde şi-a plasat strategic apropiaţi şi rude ale acestora. Piesa de rezistenţă este medicul Dan Gaiţă, prieten extrem de apropiat cu Drăgulescu şi actual secretar ştiinţific al Senatului UMF. Acesta este propulsat pentru funcţia de secretar al senatului UMF, de unde poate manevra în voie mersul universităţii. „Sunt adept al sistemului democratic. Am dreptul să spun cine poate să conducă univeristatea, mai ales că sunt şi rector şi parlamentar”, a declarat rectorul declarat incompatibil de către Agenţia Naţională de Integritate. „Îl sprijin ca rector pe Marius Raica iar ca preşedinte al senatului pe profesorul Dan Gaiţă”, a dictat „democratic” Drăgulescu, în luna decembrie. Doctorul Gaiţă a devenit celebru prin faptul că este un companion frecvent al lui Drăgulescu la diverse congrese. Ca o coincidenţă, cei doi sunt premianţi ai Galei Sănătăţii 2011, unde Drgulescu a primit premiul I de excelenţă pentru implicarea deosebită în activitatea didactică, iar Dan Gaiţă un premiu de excelenţă, locul al III-lea pentru cea mai bună campanie de informare publică în domeniul sănătăţii.

 

Rectorul UMF Timişoara Ştefan Drăgulescu şi Dan Gaiţă, secretar ştiinţific al Senatului UMF (în prim-plan)
Rectorul UMF Timişoara Ştefan Drăgulescu şi Dan Gaiţă, secretar ştiinţific al Senatului UMF (în prim-plan)

Viitor preşedinte al senatului – 170 de zile lipsă la apel
Veritabil chiulangiu, Dan Gaiţă face parte din peste 10 societăţi şi comitete naţioanle şi internaţionale de medicină, în special pe cardiologie. În această calitate, în anul 2011, omul a lipsit de la serviciu nu mai puţin de 170 de zile, în cursul anului trecut. Socoteala a fost ţinută de către colegii săi, medici care fie au ţinut cursuri studenţilor în locul său, fie i-au tratat pacienţii şi au făcut de gardă pentru el, la spitalul de cardiologie. Pe lângă congrese şi conferinţe, Dan Gaiţă este un abonat al prezentărilor de medicamente şi echipamente medicale, pentru care firmele din domeniu îi plătesc deplasările, cazările şi îi fac diverse cadouri şi facilităţi. Gaiţă îşi face lobby pe banii firmelor medicale, invitând medici şi ziarişti al congrese şi prezentări de medicamente, oferind generos bilete de avion şi cazări la hoteluri de 4 stele. Prin în atâtea activităţi paralele cu munca din universitate şi spital, aspirantul la funcţia de preşesindte al senatului UMF Timişoara, nici nu mai ştie câte zile pe an lipseşte de la lucru. „Măbucur că aveţi o cifră exactă. Eu nu mi-am făcut un calcul câte zile am fost plecat. Nu cred că e o cifră reală şi nu are legătură, pentru că o mare parte din deplasări sunt în weekend sau în zilele mele libere. Sunt luni în care am4 -5 conferinţe la care trebuie să merg. Per total, sunt zeci. La Societatea Europeană de Cardilogie sunt în comitetul director. Toate deplasările au fost cu avizul univeristăţii şi al spitalului. În mare parte, în ziel libere ce au ţinut de concediu medical. Vrea să fiu mai selectiv cu participările. Se putea face să fiu mai mult la Timişoara dar asta e calea care am ales-o. Fondurile nu au legptură cu finanţarea de la universitate. Deplasările externe au fost suprotate de organizatori, de structuri europene. Deplasările au fost legale, acoperite şi justificate”, a declarat doctorul voiajor. Acoperite de semnătura rectorului-director de spital Ştefan Drăgulescu, acre îi este şef la ambele locuri de muncă.

Sabotaţi rectorii, cuceriţi senatul
Actualul rector Drăgulescu îşi va exercita influenţa asupra viitorului rector, prin intermediul supuşilor săi din Senat, mai ales dacă îl vor avea ca preşedinte pe chiulangiul Dan Gaiţă. Pentru postul de rector, candidează, cu fair-play, trei profesionişti: Sorin Pescariu – directorul Departamentului de Cardiologie din cadrul UMF Timişoara, Marius Raica – prorector al UMF Timişoara, Dorel Săndesc – şeful Clinicii Anestezie Terapie Intensivă (ATI) de la Spitalul Clinic Judeţean Timişoara. Cel mai incomod este Sorin Pescariu, ţinta unor întâmplări bizare şi abuzuri administrative. La începutul lunii decembrie, acestuia i-au dispărut din cabinetul de la insitutul de cardiologie două laptopuri şi mai multe microunităţi de memorie. „A fost poliţia, au zis că nu sunt amprente. Nu am mai primit nici un răspuns de la ei. În laptopuri şi pe stickuri aveam informaţii profesionale şi cursuri medicale noi. Curios, au intrat pe geam, la mine la etajul unu, deşi era mai simplu să spargă cabinetul de la parter, al unei colege. Era mai uşor de intrat şi găseau şi acolo electronice, dacă asta au căutat. Au spart doar cabinetul meu iar munca mea ştiinţifică şi perosnală s-a pierdut”, a declarat doctorul Pescariu.
În plus, acesta a intrat în conlfict cu Ştefan Drăgulescu atât la univeristate cât şi la spital. „A venit la mine managerul institutului de cardiologie, Ranko Szuhanek să semnez recepţia unor aparate. Erau la preţ de 2 sau 3 ori mai mari decât pe piaţă, aşa că nu am semnat recepţia. M-a pus să semnez pentru un aparat care nici măcar nu era adus în ţară. I-am ameninţat că mă autodenunţ la procuratură. Ultima achiziţie a fost de 700 sau 800 de mii de euro, deşi aparatul ăla e vreo 200 de mii de euro. Am refuzat să semnez recepţia, aşa că a semnat un alt coleg, a cărui fiică trebuia promovată”, a mai spus Pescariu.
El acuză că şi la universitate a fost sabotat şi s-au făcut numiri ilegale pe funcţii, pentru apropiaţii rectorului Drăgulescu. „Eu am spus pe faţă în senat tot ce a fost de spus. Supunerea mea faţă de Drăgulescu a fost că am semnat împreună cărţi, articole de specialitate în care el nu a scris nici măcar o virgulă. Şi ia premii de excelenţă. În 20 de ani, nu a ţinut un curs, apărea doar la examene când trebuia să dea notele. Promovează doar oameni pe care îi ţine în lesă. Fie le promite promovări contra tăcerii, fie promovează rude ale unor colegi. Acum senatul votează cum vrea el, pentru că senatul e compus din supuşi, prieteni şi rude ale acestora”,a mai declarat Pescariu.

Numiri ilegale
„Ca şef de departament cardiologie la univeristate, m-am trezi că au fost scoase la concurs posturi. Conform regulamentului trebuia să fiu şeful comisiei. În schimb m-am trezit exclus din comisie cu totul. Am protestat, iar Drăgulescu mi-a zis că el e retcor de 20 de ani şi că se trece la vot. Acum avem două state de funcţii: unul legal fcăut de şeful de departament şi unul paralel, aprobat de către senat, unde rectorul Drăgulescu este şi preşedinte. De aceea funcţia asta a devenit atât de importantă acum. Concursul pe posturi s-a făcut cu dedicaţie, însă candidaţii nu aveau doctorat. Aşa că au inventat altă metodă. M-am trezit că cei trei candidaţi nu mai dau concurs, în schimb ajund pe post prin transfer. Nici asta nu e legal, că nu au studiile. E vorba de ginerele doamnei profesor Mancaş, de o fostă asistentă a acesteia şi de Alina Negru, fiica unui medic cardiolog, în acelaşi timp soţie a conferneţiarului Negru de la clinica privată Oncomed. M-a socs şi din consiliul de administraţie, unde reprezentam Colegiul Medicilor, fără explicaţii. Au încercat să mă schimbe de tot, dar nu au reuşit”, a mai spus medicul Sorin Pescariu.
Interesant este că transferul doctoriţei Alina Negru duce spre mai multe fire. Ea este soţia lui Şerban Nergu, medic coordonator la clinica privată Oncomed. „Personal am făcut eforturi pe lângă miniştrii educaţiei şi cel al sănătăţii să transforme Oncomed în spital clinic, primul din Timişoara. Domnul Şerban Negru a fost numit conferenţiar la disciplina oncologie la noi la univeristate”, a explicat lejer legăturile Ştefan Drăgulescu. A uitat să spună că la Institutul de Cardiologie pe care îl conduce, o altă rudă a familiei Negru, furnizează printr-o firmă, produsele de cateterism şi alte consumabile medicale.

Incompatibilul de la Agronomie
Un alt scandal a izbucnit la Universitatea de Ştiinţe Agricole. Sindicatul din USAMVB acuză actuala conducere a universităţii că a schimbat ilegal regulamentul de organizare a alegerilor de anul viitor. Sindicaliştii cer anularea tuturor decizilor luate în senat. Totul a fost pus la punct, spun sindicaliştii, pentru ca Paul Pârşan, fostul director al Direcţiei Agricole, actualul decan al Facultăţii de Agricultură, să rămână singurul candidat pentru funcţia de rector. În Senat s-a votat ca toţi candidaţii la funcţia de rector, decan sau şef de departament să nu aibă rude în universitate, respectiv facultăţi. Dacă alţi candidaţi ar trebui să divorţeze, având soţii angajate la USAMVB, candidatul Pârşan părea unicul compatibil. Asta până când s-a descoperit că şi-a angajat o nepoată ca şef de departament la facultatea de tehonlogie a produselor agroalimentare.

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.