mirceaopris.com

ADRIAN PÎCLIȘAN

Available in Romanian language only

1 iunie 2010: antagonism, dar şi el românesc

Adrian Pîclișan

Lucrez ca fotoreporter la două ziare, unul naţional şi unul local. La sumar cei din Bucureşti nu au dorit nimic despre mişcările sindicale anunţate ca măsură la deciziile guvernului de a reduce cheltuielile bugetare. Cei de la ziarul local au considerat însă că e subiectul zilei şi în consecinţă la ora 10,00 eram în faţa Prefecturii Timiş pe o vreme care pentru 1 iunie nu se prea justifica – ploaie cu vânt foarte deranjantă atât pentru aparatul foto cât şi pentru cei din stradă. Am început să lucrez.

Din interiorul Prefecturii un colonel de la Jandarmerie  privea apatic în gol. Alături, un coleg de la o agenţie naţională, stresat maxim, relata, telefonic, odată la câteva minute, desfăşurarea evenimentului .

Ceva mai retras, un domn trecut de prima tinereţe – pe care, în primă fază, îl confundasem cu un coleg care apare mai rar pe teren – relata şi el despre eveniment. A continuat timp suficient să o facă, fără ca la celălalt capăt al firului să fie vreo redacţie. Poate m-am înşelat !? Oricum, omul chiar îşi făcea treaba, spre deosebire de letargia colonelului şi gardienilor de la intrarea în clădirea Prefecturii.

Aceeaşi plictiseală am gasit-o şi printre funcţionarii Prefecturii de la etajul al II-lea, unde urcasem să încerc o imagine « plan general » pentru a vedea amploarea protestului.

La coborâre, pe geamurile de la intrarea clădirii se prelingeau câteva ouă proaspăt aruncate din public.

A fost momentul în care colegul de la « agenţia » de ştiri  a început să spere că va fi puţin mai mult decât atât. N-a fost să fie. Oricât de vehemente au ieşit discursurile lidelilor de sindicat, frustrarea oamenilor aflaţi sub o mare de umbrele colorate era anihilată de imbecilul imn al pinguinului care în ultima perioadă a devenit un fel de hit fără de care niciun protest nu poate fi conceput.

Concluzia : greu de realizat o imagine dramatică care să ilustreze o situaţie delicată care se va arată în lunile ce vor urma cu oameni care cântă şi dansează de necaz. Ocolind grupul de manifestanţi, am ajuns în spatele lor, lângă liniile de tramvai unde pe singura bandă de circulaţie rămasă liberă se scurgeau sinuos elegante limuzine cu oameni care îşi vedeau de programul încărcat al orelor dimineţii. Am plecat puţin dezamăgit  de la « subiect » îndreptându-mă spre alte lucruri / « subiecte » care aveau să se întâmple în acest 1 iunie. Spre seară mi-am sunat un bun prieten care tocmai revenise din Germania şi cu care nu reuşisem de câteva zile să mă văd la o cafea. Era la serbarea de Ziua Copilului a fiului său. Am mers până la Casa Armatei, la Sala festivă, unde cu ani în urmă, pe aceeaşi scenă, şi eu am fost protagonistul unei serbări asemănătoare şi unde, odată intrat, am fost cuprins de o nostalgie care nu are nicio legătură cu 1 iunie 2010. Cu aceeaşi inocenţă şi stângăcie şi această generaţie de viitori sindicalişti bugetari  sau proprietari de maşini elegante şi sinuase executau ceea ce la vârstă serbărilor fiecare dintre noi am executat .

Eu am fost litera « S » (de la « sociologie » poate sau, cine ştie, de la « sindicate »). Oricum, tot ce-mi mai amintesc despre acea literă « S » pe care o interpretam e că « S » era « o literă vioaie » . Aşa era poezia. Iar cum eseul este o abordare în care subiectul nu poate fi epuizat, închei sperând la un antagonism sănătos care să ne trezeasacă la realitate măcar.

Share

AiR

http://www.mirceaopris.com

View more posts from this author
One thought on “ADRIAN PÎCLIȘAN

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>