România 3.0 – patrioți și patrihoți

Zoon Politikon Zone

#zpz

S-a uitat la ceas și a văzut că era 11:59. S-a mai uitat, insistent și perplex, la secundarul care tăia nemilos și impasibil timpul spre ultimul minut. Venea ceasul al doisprezecelea. Și brusc, l-a lovit un regret amar că pe cadran nu mai era și a treisprezecea oră. Era timpul să…

În istorie, momentele de cumpănă, deciziile la secundă au schimbat națiuni și destine. Cel mai des însă, schimbările necesită timp. Schimbarea unui guvern, alegerea unui președinte nu schimbă nimic peste noapte. Schimbarea ia timp. Și dorință. Dorința fiecăruia să schimbe ceva în bine și dorința unei națiuni să fie ea însăși, sunt chestiuni de durată. Nu de zeci de ani, deși “profețiile” că România se miscă greu și extrem de lent par a fi împlinite. Ontologic și istoric, ne agățăm de fatalitatea Mioriței și a blestemelor trecutului. E cea mai bună scuză prin care aceiași indivizi corupți, aceleași partide fosilizate se învârt în cercul vicios al puterii. Apoi mai apar oportuniștii, falșii profeți, cei ce rup pisica neagră în două. Dar mai apar la suprafață, poate nu destul de vizibil și oameni care chiar vor să facă schimbări în bine pentru ei, pentru conaționalii lor, pentru țara asta prăfuită.

Gândirea pozitivă ar trebui să fie buna vecinătate, pe foarte vechiul principiu: dacă mie îmi merge bine și vecinului îi merge bine sau măcar îl pot ajuta. Extins apoi la fiecare stradă, la fiecare sat sau oraș și finalmente, la tot habitatul unei națiuni. Atunci de abia lucrurile pot să meargă bine.

Am luat o decizie: aceea de a rămâne în România. Fără autovictimizare. De la studiile din străinătate nu m-au readus acasă nici programele de întoarcere a tinerilor, nici programul “RePatriot” – toate niște abureli. Diplomele școlilor bune nu m-au ajutat în România. Aș minți să spun că m-am întors din patriotism sau că m-a “chemat” pâmântul și iarba verde de acasă. Nici glasul munților, nici sirenele din fabrici și uzine. Alegerea de a pleca sau a rămâne e mult mai personală și se rezumă la calcule financiare, un trai mai bun, adaptabilitatea într-un loc străin, toate puse în balanță cu ruperea de familie, de prieteni, de zona de confort și de afectivitatea primară, cea din copilărie.

Acum, la 43 de ani am ales să intru, oficial, în politică. Știu că este o hazna. Știu, acum, că nu poți salva planeta ori schimba lumea în bine peste noapte. Nu cred în stilul ăsta de discurs și gândire, tipice pentru concursurile Miss Universe și pentru lupii tineri naivi care se bagă în haznaua politicii. Nu mi-am propus nici să mă îmbogățesc peste noapte sau să trăiesc ca un gândac de bucătărie dintr-o leafă de demnitar. Deși astea sunt lucruri tipice pentru țara îmbogățiților peste noapte și a oportuniștilor cu limba fină și lungă. Dacă nu m-am îmbogățit până la vârsta asta, e clar că nu am abilitățile și simțurile de rechin social.

Am făcut pasul pentru că văd în fiul meu și în generația tânără, oameni debusolați, așa cum eram și eu în tinerețe. Oameni a căror perspectivă de viață în România este plecatul afară. Și nu sunt ei de vină.

Am făcut pasul pentru că e timpul să alegem între România 3.0 sau pentru România 0.0 – ori mergem înainte și reformăm o țară, renaștem ca națiune (deși stăm extrem de prost cu stima de sine și sentimentul național) ori facem alegerile care ne-au ținut în latrina asta de 30 de ani încoace. Și nu îmi e rușine și nici frică să fac alegerea.

Am ales să merg pe aceeași traiectorie cu politicieni tineri și săraci (pare un paradox sau un pariu de fraieri, știu), cu un partid nou, fără crocodilii care au distrus țara și viețile noastre de treizeci de ani încoace. Am ales o echipă, pentru că sunt un animal social. Nu masculul obosit dintr- o haită de lupi prădători. Am ales partidul Alternativa pentru Demnitate Națională, am ales oameni precum Cătălin Ivan. Alice, who the f*ck is Alice? Mulți nu au auzit aceste nume, dar până în 2024 și după aceea, le vor auzi și vor vedea propuneri și schimbări reale, nu promisiuni de care e plin podul.

Dacă ai citit textul acesta, înseamnă că ai avut curiozitatea și răbdarea pentru care îți mulțumesc. Nu vreau nimic și nu cer pomană nimănui. Urăsc gândirea de tipul “Să nu zici că nu ți-am spus”. Sunteți liberi să alegeți iar eu, la fel de liber să aleg. Între un trecut care ne face viața grea și azi și mâine și un viitor apropiat destul de incert dar pe care să ni-l construim spre bine, adevăr și dragoste. Să alegem între patrioți și patrihoți.

Așa să ne ajute Dumnezeu, cel ce nu are nimic în comun cu politica ci doar cu omul! Simplu, desculț, dezbrăcat de spoiala socială și de povara de a-și minți semenii și pe sine însuși.

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.